La 18 ani... Ana Maria a plecat... dincol' de zare... (Partea I)
 Era undeva după ora 18... o sâmbătă seara de primavară târzie... La microfon, Vladimir Pustan se apropia de finalul predicii... În urechile a 3000 de tineri au răsunat următoarele cuvinte... "S-ar putea ca mulţi dintre voi nici să nu mai termine măcar liceul... S-ar putea ca de la această conferinţă să nu mai ajungi acasa... S-ar putea să mergi direct pe celălalt ţărm"... În linistea ce se aşternuse peste sală, a urmat la unison, cântată parcă cu reţinere: Dincol de zare e o dimineaţă, Mai glorioasă, fără apus, Sfârşită-i truda şi o altă viaţă Am pe vecie, cu al meu Isus. Dincol' de zare, ce întâlnire Cu preaiubiţii plecaţi la el. Şi într-o unire far' de despărţire Vom fi acasă, la Tata-n cer! .................... După aproximativ 12 ore... pe străzile Clujului se auzea acel zgomot sumbru al sirenelor... 4 tineri erau transportaţi de urgenţă la spital, în stare gravă... A cincea, Ana Maria, era purtată de îngeri... nu mai avea nevoie de îngrijiri medicale... A trăit 18 ani... A iubit mult... A fost o prietenă adevărată... A citit mult şi ce trebuie... La cărţi favorite, prima a declarat ca fiind (citez) "My Precious Bible"... Au mişcat-o mărturiile unora ca R. Wurmbrand... caracterul i-a fost modelat de hotârarea de a face semenii fericiţi şi de a acorda înţelegere pentru nevoile multora... Obişnuia să trimită următorul SMS surorilor ei din străinatate: "Pune mâna stângă pe umărul drept, mâna dreaptă pe umărul stang. Ştii... de fapt ţi-am trimis o îmbrăţişare" Versetul ei preferat a fost... Filipeni 1:21 "Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un castig"... Cu siguranţă câştigul ei e unul mai mare decât ne putem noi imagina... şi nu e doar al ei... moartea ei câştigă tineri pentru cer! În cartea de memorii, colega ei de bancă a scris: "Ana, a trebuit să mori tu, ca să mă pocăiesc eu!"... La înmormântarea ei s-au citit cuvintele: Ezechiel 22:30: "Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc"... Ea a stat în spărtură... Obişnuia în timpul predicilor să îşi ia notiţe mereu... pentru ea, predica nu se rezuma doar la ascultare... dincolo de uşile bisericii, aştepta cu nerăbdare să o pună în practică... A ales să proclame, prin mersul ei zilnic, mesajul iubirii lui Isus... Colegii din liceu pierd o mărturie... Le-a fost până acum... De acum îi aşteaptă în cer... Părinţii "pierd" cea mai tânără fiică... Desigur că lacrimile lor şi sacrificiul cu care au crescut-o vor fi răsplătite îndeajuns... Ea vede deja acea răsplată... Prin ea, mii de tineri se vor pune faţă în faţă cu întrebarea: "Sunt pregătit?" Viaţa ei se poate rezuma în 3 strofe... căci nu a fost deloc lungă... Sunt un pribeag fără de ţară, Rătăcitor prin lung pustiu. Dar am în ceruri o comoară Şi ţara mea-i în veşnicii. Mă-ndrept spre cer să-L văd pe Domnul, Să nu mai fiu un peregrin, Căci după ce-am să trec Iordanul, Se va sfârşi al meu suspin. Voi arunca a mea povară, Eliberat sub crucea grea. Nădejdea mea nu o sa moară Şi voi intra-n odihna Sa. A intrat deja în odihnă Ana... Rămâne în amintirea noastră... Ps: În data de 17 februarie, Ana scria în jurnalul ei: "Lumea te învaţă să aduni... Hristos te învaţă să împarţi!!... Noi, fără Dumnezeu, NU PUTEM... EL, fără noi, NU VREA... Uneori iubim soarele, alteori iubim noaptea... Uneori avem nevoie de dragoste, alteori avem nevoie de singurătate... dar ÎNTOTDEAUNA avem nevoie de DUMNEZEU!!"... Tu, cititorule,... ai nevoie de Dumnezeu. Vei merge într-o zi pe acelaşi drum... Eşti pregătit?... Ce se va scrie în urma ta??? |
La 18 ani... Ana Maria a plecat... dincol' de zare... (Partea a II-a)
Acelaşi cadru melancolic de primăvară târzie... O zi diferită de altele în Ipoteşti... Trupul neînsufleţit al Anei era condus pe ultimul drum, un drum al durerii, al lacrimilor, un drum în care speranţa obligă parcă la resemnare şi la o înţelegere solemnă a voii lui Dumnezeu... Nici chiar fanfariştii, care erau obişnuiţi cu acest cadru, nu mai erau aceiaşi... sunetul instrumentelor era atât de şters... Curând marşurile funebre au fost înlocuite de zgomotul uneltelor... Nimeni nu auzea ecoul versetului de aur al Anei... "pentru mine a muri este un câstig"... Încet, orele s-au scurs... Parinţii şi surorile ei însă mai au de luptat cu gândurile atât de profunde ale lipsei: "Aici obişnuia ea să..." ........................................ După 5 zile... stau la acelaşi birou unde scrisesem prima parte a mărturiei ei... citesc şi recitesc mesaje lăsate de cei apropiaţi ai ei în caietul de memorii, pe site-uri... altele nescrise rămân in inimile multora... Ochii mi se opresc asupra unuia semnat de profesoara de religie a Anei... "Ana,am avut deosebita plăcere să te cunosc de când erai doar un mic bobocel, din 1997, Dumnezeu a îngănduit să devin profesoara de religie şi pentru tine. Tu erai doar în clasa a III-a, dar ţi-am urmărit evoluţia pe parcursul anilor şi mare mi-a fost bucuria când te-am întâlnit la liceu şi nu demult am cântat împreună în biserica din Bosanci. Atunci mi s-au umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie când am descoperit că ai ales calea Domnului şi ai început să lucrezi pentru Domnul în grupul în care cântai. Atunci am înţeles că L-ai ales pe Domnul ca stăpân în viaţa ta. Acum plâng de tristeţe că te-ai dus aşa de repede din mijlocul nostru, dar totodată ştiu că te-ai dus să cânţi în corul de îngeri." Cu respect şi tristeţe îţi scrie fosta ta profesoară de religie, Golea Simona... Nu pot trece nicidecum peste două din mesajele colegilor ei... "Draga mea, îţi mulţumesc că prin tine am văzut că ceea ce urma să fac nu era bine. Îţi mulţumesc că mi-ai arătat din nou drumul... drumul pe care nu trebuia să-l fi părăsit niciodată. Îţi mulţumesc că ai existat în viaţa mea... deşi am avut deseori mici conflicte în legătură cu religiile noastre. Prea greu mi-a fost să recunosc că singurele persoane din clasa mea care credeau cu adevărat în Dumnezeu nu erau de religia mea. De mică am fost învăţată multe lucruri cu privire la cei de altă religie decât a mea şi la un moment dat am ajuns să privesc cu dezgust pe cei ce nu erau ortodocşi. Apoi v-am cunoscut pe voi, pe tine şi pe Alex, şi mi-aţi arătat că de fapt lucrurile nu erau aşa cum credeam eu. Mi-ai arătat că de fapt, aşa numiţii ortodocşi, care erau ortodocşi numai cu numele, erau mai rătăciţi decât celelalte culte pe care eu le credeam rătăcite. Aş fi vrut să ştii şi tu lucrurile acestea, pentru ca să simţi şi tu că ai întors un suflet care era pe calea pierzării, spre Dumnezeu." Îţi mulţumesc cu durere în suflet... Mihoc Cecilia" Al doilea e plin de speranţa revederii... "Ai fost săgeata care şi-a atins 100% ţinta. Am auzit că ai fost model în biserică (şi cred asta). Eu te ştiu ca şi colegă de clasă. Ai lăsat o urmă de neşters. Cât ai fost aici, ai reuşit să fii, datorită faptului că ţi s-a încredinţat mult, un dar pentru ceilalţi. Ai avut voinţa de a face lucruri mari. Şi ţi s-a răsplătit voinţa prin înfăptuire. Pas cu pas, planul Lui Dumnezeu pentru tine s-a materializat. Daca El te-a chemat, ai plecat, pentru că nu s-a putut altfel. Plecarea ta a fost ca o continuare a ceea ce ai făcut aici. Am fost 4 ani de şcoală împreună şi am învăţat multe. Te-ai rugat pentru mine când mi-a fost greu. Nu ştiu cum ai făcut-o, cu credinţă sau fără, dar ştiu că erai ascultată. Ne-am rugat pentru colegi şi poate un răspuns este plecarea ta. Cuvintele nu îşi mai au rostul. Spun aşa puţin din ceea ce a fost.. Nu promit că nu te voi uita nicodată, dar te rog ca, atunci când vom fi acolo, să mă strigi... te voi recunoaşte, pentru că vei avea aceeaşi voce, aşa cum am ştiut-o aici. Aştept salutul pe care mi l-ai dat ultima oară când te-am salutat. Vor fi acolo şi colegii pentru care poate te-ai dus. Cum e XII F în cer? Limba dragostei, literatura iubirii, muzica îngerilor, desenul eternului... Vom şti mai mult acolo... Mulţumesc, ANA" - al tău coleg, Alex De remarcat profunzimea spirituală cu care trimitea scrisori celor dragi... modul în care ştia să încurajeze... felul în care oferea speranţă în fiecare cuvânt... O scrisoare trimisă anul trecut unei prietene din biserică: " Scumpa mea soră în Domnul Isus, uite, acum e marţi şi nu am fost la biserică, pentru că am mult de învăţat şi de scris, dar pentru că abia acum am citit scrisoarea de la tine (şi pentru asta îmi cer scuze), o sa îmi fac un pic de timp ca să-ţi scriu câteva rânduri. Crede-mă că am şi eu aceeaşi râvnă pentru Domnul ca şi tine, însă eu mi-o manifest mai mult în rugaciune, pentru că prin asta simt că sunt mai aproape de Dumnezeu, mai ales după ce El m-a binecuvântat cu un dar al Duhului Sfânt. Îmi pare foarte rău pentru tine că nu poţi să dormi, nu ştiu ce te macină, dar orice ai avea, poţi să-i spui Domnului, pentru că El e cel mai bun prieten pe care Îl poţi avea vreodată. El nu te va părăsi niciodată, doar dacă tu decizi asta. Mă rog ca asta să nu se întâmple. Dacă simţi că vrei să vorbeşti cu cineva, să ştii că eu îţi stau mereu la dispoziţie, îţi voi oferi un umăr pe care să plângi dacă vei simţi asta sau mă voi bucura cu tine şi pentru tine. Eu am început de mult să mă rog pentru tinerii care nu-l cunosc pe Domnul sau care sunt dintr-o familie creştină şi care trăiesc totuşi în păcat. Am început să mă rog pentru ei şi în special pentru cineva anume, pentru că îmi doresc ca şi ei să aibă parte de CER, nu vreau să fiu egoistă, vreau să împart cerul şi cu ei. Am constatat că din ce în ce mai mulţi tineri părăsesc calea Domnului şi o apucă pe căi greşite, unde diavolul îi aşteaptă. Duhul sfant mă ajută să evit ispitele de zi cu zi, iar rugaciune mă ajută să mă apropiu mai mult de Domnul. Eu trăiesc ziua de mâine prin credinţă, cu rugăciune, mă încred în El şi ştiu că, dacă mă rog Lui, El mă va ajuta şi mă va feri de orice rău şi necaz. Aşa că nu-ţi mai face probleme şi roagă-te, căci este o putere nemăsurata în asta! OK? Nu mai fii supărată şi dormi liniştită!! Eu te iubesc, pentru că eşti tu şi pentru că eşti sora mea în Domnul Isus! Domnul să te binecuvânteze! Ana"... Răsfoind Biblia şi notiţele ei, s-au găsit versurile unei cântări cu data de 1 septembrie 2006. Ştiu că a simţit într-adevăr ce exprimă versurile acestei cântări: " Facă-mi-se-ntotdeauna După sfântul Tău Cuvânt, Chiar de-ar fi să-mi cadă toate Planurile la pământ... Gândul Tău să se împlinească Neştirbit în mine-oricând, Chiar de ar fi să se dărâme Tot ce mi-am zidit în gând... Voia Ta să se înalţe Ca stăpână-n viaţa mea; Şi-n fărâme sparge-mi voia Printr-o lovitură grea... Rugăciunea asta, Doamne, Tu să mi-o asculţi mereu. Iar de-ar fi s-o schimb vreodată, N-asculta de gândul meu!!!" Voia şi visele ei au lăsat locul chemării desăvârşite a Tatălui: "vino... acasă, Ana". Mă întreb câţi dintre noi, care citim aceste versuri, am putea să le punem la rang de cinste în viaţa noastră? A le citi fugitiv înseamnă o mică apreciere... a le pune însă în Biblie, ştiind că de câte ori o vei deschide va fi posibil să le reciteşti, înseamnă a accepta planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa ta... Înseamnă dedicare, patos, slujire necondiţionată... ...Vei părăsi această pagină... Oare mărturia acestei tinere ţi-a vorbit? Daca da, trimite-o tuturor prietenilor tăi... Dacă nu, mai citeşte-o odată şi întreabă-te: "Despre mine ce se va scrie când voi fi plecat de aici?" ----------------------------------------------- În memoria Anei - Maria, tânara care ne-a părăsit la 18 ani pentru a trăi cu Cel pe care L-a iubit şi L-a slujit cu devotament, Isus Cristos. Pe curând, Ana! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu