Harul

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset. Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor. Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină. Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii. Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori. Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul. Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu. Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el. Este un dar, nu o răsplată. Nu-i o medalie pentru merite deosebite. Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu! Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului. În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu. Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile. Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult. Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.” Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit. Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject. Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre. E gratis. Nemeritat. Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine. Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează. Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti! Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru! Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti. Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite!

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu. Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă. Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil. Fiecare act de revărsare de har este unic. Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta. Ca să nu fie pervertit de oameni. Ca să nu poată fi contrafăcut. Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul. Harul te ia mereu prin surprindere. Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi. Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu! Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob! Este irezistibil. Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte. Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează. Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte. Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu. Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus. Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus. Ucenicii nu. De ce? Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt. Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei… Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit. Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu. El ne trage în continuu către El. Da, câteodată peştele se împotriveşte. Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte. Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine. Obosela peştelui este cu privire la el însuşi. Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu. Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!